Ploaia

Este un timp mohorat, de parca norii plang peste mine… peste iubirea infinita ce o simt in inima mea, dar, cu toate astea, linistea susurata din jur pare un ritm al pasilor pe tatami…
Incerc sa fug de amintirea imbratisarii noastre si de strangerea copilareasca de mana, cand eu incercam sa filosofez, pentru ca privirea mea sa nu te caute, simtindu-ma in pace impreuna cu tine,
Ne-am spus cuvinte de despartire, m-ai ascultat cu inima, plecand grabit cu speranta de a ma revedea la intoarcere…
Trenul s-a indepartat indiferent, iar ploaia m-a acompaniat aproape tot drumul…
Te priveam in minte cum fugeai spre o tinta numai de tine stiuta, avand in urechi rasuflarea ta si pe umeri urma mainilor tale…
Ploua, iar apa mangaie gandurile mele care se intorc mereu si mereu la tine…
De ce mi-e dor de noi?