Monthly Archives: March 2014

Pantofi de dans

In copilaria mea, asteptam ca mama sa mearga la culcare apasata de toate cate trebuia sa faca pentru noi toti, fratii ei, cumnatele, nepotii, al caror numar crestea pe masura ce anii treceau… cand se rezolva o problema, apareau alte trei, iar draga noastra mama era franta la ora noua seara, iar eu eram in pat de la opt,cu ochii panditi lamicul sforait care venea din dormitor, asa incat sa ma alatur tatei, la televizor, cand rulau filme de alta data…
Faptul ca la ,, maturitate” port 34 la sandale si 35 la cizme nu-mi este deloc simplu sa gasesc ceva care sa mi se potriveasca pe piciorul meu de Cenusareasa…
Azi mi-am facut cadou, caci este ziua Arhanghelului Gabriel, nu una,ci doua perechi de pantofi de dans pentru scena asta deosebita, incitanta si plina de aventura, care este viata pe care o traiesc cu zambetul pe buze,zi de zi…
Zambetul meu va ajunge acolo unde este si acum sufletul meu …
🙂

Advertisements

Alunecare spre azi

Este o zi de sarbatoare, caci intotdeauna Sfanta zi de Bunavestire ma face sa fiu mai albastra decat de obicei…

Vremea schimbatoare de primavara aduce cu sine o schimbare de dispozitie… spre dragoste.

Este veselia pe care o simtitm fiecare dintre noi odata cu despartirea de tot ce este mohorat…

Imi doresc din ce in ce mai mult sa las trecutul in urma, cu toate lacrimile varsate, mai dese decat ploile de toamna, cu tristetile intamplate si care au sapat urme adanci in inima mea, lasand loc soarelui de primavara…

Ma ridic viteaza in fiecare zi, mai mult decat am fost ieri, dar uneori nu este usor, caci ranile nevindecate ma ajung din urma, asa ca o palma fierbinte pe obraz…

Visez la o iubire care sa ma aduca in prezentul de azi…

Poate intr-o zi zambetul meu nu va mai ascunde plansetul durerii de a nu fii mama…

Imi doresc macar ca in aceasta primavara sa nu mai fiu un arici in prezenta acelui barbat care va stii sa aiba rabdare cu mine, care sa ma curteze ca odinioara, sa ma copleseasca cu trandafiri si ciocolata, sa ma simt iubita, ocrotita, alintata … sa zambesc din nou, dar altfel… cu sufletul

🙂

 

 

Balada

De ce am uitat sa iubim acest pamant manos care curge in fiecare dintre noi, ridicand vocea cu curaj doar la meciurile de fotbal si atunci doar cu jumatate de inima?
Din nou si iarasi, caci istoria e ciclica, pana cand Doamne Doamne va prinde de veste ca am invatat lectia istoriei, MAMA RUSIA ne sufla tare in ceafa, dar noi privim absent cum un grup de unguri ne ,, ameninta”integritatea prin tipete de minti invaluite… De ce nu mai ascultam muzica lui Desteapta-te romane?

Sambata mov

Am avut o zi minunata, pe care am inceput-o ca bucatareasa, am continuat-o ca femeie, iar dupa-amiaza am revenit la mine, cea veche, o fetita cu doua codite si ochelari cu rame mov.

Sambata este intotdeauna o zi de lenevie genarala, de care imi place sa profit la maxim, torcandu-mi gandurile ca o pisica prea mare si pufoasa, incalzita de soarele primavaratec.

Am dat dovada de o harnicie iesita din comun, caci am gatit cu un entuziasm cum nu am mai avut de mult. Clasica supa sau lasca cum i se mai spune prin partile astea, o bunatate, care mi se pare mai mult o bautura racoritoare decat un fel propriu zis de mancare… 🙂

Dorinta de a experimenta ceva nou, m-a determinat sa gatesc pateu din ficat preparat in casa…. sa amestec aromele, adaugand mirosuri uscate din plante de gradina, inganand amestecul de patrunjel, leustean cu picanteria piperului, bucataria devenind un atelier de preparat mirosuri, sfaraieli si muzica inganata, din ce in ce mai tare, de incantarea visului de a fii ,, acasä”.

Culorile pareau pale, parca taindu-mi veselia, asa ca am pregatit un coktail de culori intr-o salata bouf, stinsa de gustul acrisor al castravetilor murati.

Incantarea a venit de la pestele invelit in lamaile, mai acre decat mine, aducandu-mi aminte de clipe fericite in drum spre mare, acum parca o suta de ani…. 

Cand totul a fost pregatit, unghiile mele aveau o culoare de femeie gospodina, ceea ce era total necorespunzator, le-am schimbat cu un rosu aprins, in contrast cu rochia mea verde, peste care mi-am aruncat neglijent un sacou negru care imi scotea talia in evidenta, decorat doar cu o brosa veche thai, reprezentand un elefant fericit si deosebit de linistita, doar ochii imi picurau surasuri inselatoare, am plecat la Adunarea generala a avocatilor, o iesire anuala, prilej de a socializa cu onorabilii mei colegi.

Am ajuns ultima si probabil ca discutiile erau plictisitoare, caci in momentul in care am deschis cu discretie usa, intreaga sala s-a intors spre mine, privindu-ma cu interes, contrazicandu-mi gandul initial ca intrarea mea va trece sub semnul discretiei a fost contrazis de privirile furioase ale femeilor mai in varsta, probabil spunand despre mine ca sunt impertinenta sa ,, disturbez”distinsa adunare, barbatii in varsta mi-au aruncat ocheade, de parca ar fii vrut sa spuna,, Ce avem noi aicia?”, iar tinerii cu un interes disimulat, controlati de mai tinerele lor partenere…. Nu stiu de ce nu am reusit sa stau locului, iar glumele scurte pe care le-am facut au iscat un val de rasete din coltul in care ma aflam, iar sedinta s-a scurtat inexplicabil cu indemnul sanatos,, Hai sa bem!”

Ne-am avantat sa gustam din felurile bune de mancare servite cu interes si udate de un vin sec si alb, care pastra in el toate razele soarelui de toamna. Glumele si sotiile colegilor de la masa noastra a atras atentia celorlalti, curand am simtit tensiunea care ne inconjura. Am fost foarte fericita sa-mi inving timiditatea si sa vorbesc si eu, accentul meu ciudat cu silabe cantate, din dorinta de a sublinia ceea ce vroiam sa exprim, invelita in muzica lui Sade, vorba inceata ii facea pe interlocutorii mei sa exclame rastit,  curand dupa ce -mi spuneam replica ,, Poftim?” 

M-am simtit ok, dar faptul ca am plecat de acolo a fost ca o usurare, ca o scolarita care pleaca de la scoala, drumul spre inapoi fiind mai interesant decat calatoria dintre lectii .

Sarafanul de blugi, ghetele comode si albastre, pullover-ul oranj si cainele meu Aki, vantul zburlindu-mi cele doua codite m-au facut sa simt din nou gustul incomparabil de sambata….

O zi incantatoare va doresc tuturor…

🙂ImageS

 

 

 

Sunt blonda spre foxy

De cand ma stiu, starea mea de spirit este reflectata in modul in care imi sta frizura, de parca culoarea si textura firului de par ma tradeaza in cel mai josnic mod.

Recunosc, de multe ori, stiind lucrul acesta, am facut haz de necaz.

De la bunicul meu, Doamne-Doamne sa il odihneasca in pace, am mostenit ceea ce se numeste par albinos.

Sora mea, mai mare, Carmen mi-a observat un fir de par alb cand aveam zece ani, eu fiind foarte mandra de asta, caci mama mi-a spus ca inseamna ca voi avea noroc, mi l-a smuls ca sa mi-l arate, ceea ce m-a necajit foarte tare, dar ea a fost foarte incantata de pozna pe care a facut-o.

Tata ma pacalea sa merg cu el la tuns, spunandu-mi ca daca ma las tunsa, imi da o ciocolata. Parul meu era saten si batea tare in roscat, asa ca si castanele toamna, iar mamei ii placea, dar fiind foarte matasos, coditele stateau ok pana ieseam din casa, iar pana la gradinita, indiscutabil aveam o codita mai sus si una mai jos, caci parul meu parea a avea personalitate proprie.

Dorinta tatei de a avea un baiat nu s-a materializat niciodata, dar tunzandu-ma cu scuza ca mi se va intari firul de par, ma facea sa par un baietel pus pe sotii, in plus aveam ochelarii in trend cu moda, iar aparitia mea te ducea cu gandul la John Lenon in miniatura.

Intotdeauna sora mea era fetita, iar eu baietelul, caci cea mai dureroasa amintire din copilarie a fost aceea fotografiei pe plaja, cand Carmen a fost costumata in Narghita, cu sari si bulina in frunte, iar eu in indian ,, pieile rosii” cu palaria cu pene de vultur, cu un brau cu panglici in jurul taliei si cu un topor mai mare decat mine si exprimandu-mi toata nemultumirea prin strambatura datorata mai mult soarelui puternic care imi intra in ochi.

Cand la radio a inceput sa cante Mireille Mathieu, am descoperit tunsoarea bob, iar tata nu m-a mai convins cu ciololata sa ma tund.

Am purtat aceasta frizura mult timp, chiar daca inca mai jucam fotbal cu baietii in fata blocului, eu fiind una de-a lor.

In liceu, unul foarte sever, am fost prima care si-a facut permanent, asa ca sa seaman cu Cher, ceea ce l-a facut pe directorul de atunci sa ma scoata in fata liceului ca pe un exemplu de asa nu.

In lipsa produselor de styling, ma spalam cu sapun de casa, iar  buclele stateau extrem de bine, caci experienta de a-mi clati parul cu bere a fost intr-adevar una dezgustatoare, iar de atunci, cu greu suport mirosul de bere, poate ar trebui sa am alte amintiri legate de bere :).

Permanentul mi-a ars parul, iar eu din Cher am devenit mai degraba Jon Bon Jovi, asa ca m-am tuns si ca sa nu se vada firele de par alb, coafeza mi-a facut cateva suvite blonde. Cand am fost gata, m-a apucat plansul, caci eram toata blonda, iar satenul abia se mai zarea… In albumul de final de liceu sunt singura blonda de acolo…vopsita.

Nu stiam cum sa fac sa nu mai fiu blonda, asa ca am incercat sa ma vopsesc acasa cu negru, dar mi-a iesit verde, iar din cinci centimetri, ce sa mai tund?

L-am vopsit rosu si o mare perioada din viata mea am fost foxy…

Acum imi doresc din nou sa fiu foxy, ca sa amintesc de Primavara lui Boticelli…

Sa va bucurati de ziua de azi…

🙂DIGITAL CAMERA

 

E prima oara

Am decis sa scriu, caci vremurile care ne pasc cum vor ele, vad ca fac oamenii sa fie cat mai albastri de ingrijorare, iar un zambet nu strica decat odata, iar apoi cu greu se mai pot repara lucrurile…

Azi, printre alergia de sezon, am reusit doar prin simpla mea aparitie, sa fac un politist sa se enerveze, culmea, eu fiind in timpul meu liber…

Faptul ca am slabit, inexplicabil pentru gospodinele care ma privesc cu invidie, dar tot cu gandul la feluri sofisticate de mancare, de parca ar castiga concursul pe apartament de master chief ( seful fiind inevitabil sotul actual) ii face pe barbatii care ma vad sa-si doreasca sa vorbeasca cu mine, iar descoperirea faptului ca stiu sa articulez mai mult de doua silabe, le trezeste dorul de a revarsa toate refularile nespuse fata de actuala jumatate pe mine, o inofensiva ochelarista…

Cainele meu Aki este cunoscut in cartier, iar politistul cu pricina, visand, nu se stie ce, imi spune cu voce de interogatoriu faptul ca mi-a latrat toata noaptea ,, javra”. Faptul ca am apartamentul total izolat, sus, jos, lateral, ferestre, iar individul cu pricina sta cu un etaj mai jos, in diagonala si pe cealalta scara, m-am gandit ca are auzul extrem de fin sa imi auda cainele care a dormit dus si chiar a sforait, prea obosit de atata alergatura.

I-am raspuns glacial sa faca o expertiza acustica, mi-a raspuns cu un glas pe care nevasta lui l-ar fii gasit emotionant, dar eu am auzit numai o tonalitate inalta, care zgaraia urechile mele fine,, Stiu io ce-s ‘fac!”

Cum sa ma cert gratis cu un politist?

Am reusit cu greu sa descifrez instructiunile pentru creearea blogului, unde imi voi incerca pana…

Ce ratele mele…

🙂